Cea mai talentată jucătoare de tenis a României împlineşte astăzi frumoasa vârsta de 25 de ani!

Anul acesta, Simona sărbătoreşte împlinirea celor 25 de primăveri în Wuhan, unde va juca în optimile de finală ale turneului de tenis.

Deşi azi nu are programat niciun meci pentru ziua de azi, Simona nu are timp să-şi celebreze aniversarea în stil mare deoarece este ocupată cu antrenamentele.

Frumoasa constănţeanca a avut parte de primele lecţii de tenis la vârsta de 4 ani. De atunci, aceasta s-a îndrăgostit iremediabil de acest sport. La vârsta de 21 de ani ajunsese să fie considerată una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume.

Contrar gurilor rele, cariera Simonei se afla în plină ascensiune. Timp de 30 de săptămâni tânăra a ocupat locul doi în topul WTA iar antrenorul Darren Cahill spune că succesul ei este datorat consistentei şi înţelegerii planului de joc.

“Consistenţa, antrenamentul, implicarea în meciuri şi înţelegerea planului de joc, apoi capacitatea de a evolua ca jucătoare, de a nu se cramponă de un singur lucru pe teren. Dacă nu funcţionează ceva, trebuie să găseşti alte metode pentru a câştiga meciuri de tenis. Şi am vorbit despre Novak, Roger, Andy şi putem să învăţăm multe de la băieţi, în ideea că ei nu au mereu zile foarte bune şi dacă ceva nu merge, trebuie să găsească alte căi pentru a câştiga. Mulţi băieţi fac asta. Când am început să lucrez cu Simona, uneori, când ceva nu funcţiona era ca un efect de domino, pica tot jocul. Dar acum face o treabă mult mai bună în privinţa izolării acelui lucru şi trecerii la ceva ce funcţionează”, a explicat antrenorul Australian.

Leave a Reply