O însoţitoare de zbor cu limba ascuţită a câştigat un proces destul de important împotriva fostei sale companii.

Frumoasa brunetă a profitat de scandalul cu Loredana Chivu pentru a da în judecată compania de zbor şi se pare că s-a ales cu o despăgubire destul de consistentă.

Deşi verdictul judecătorilor a fost în favoarea stewardesei, aceasta este în continuare cercetată disciplinar de către conducerea TAROM.

Potrivit presei din ţară, Anna Arieşan a căzut de comun acord cu un grup format din mai mulţi colegi înainte de a acţiona în instanţă. Se pare că TAROM nu şi-ar fi îndeplinit drepturile salariale faţă de angajaţi de ani buni iar scandalul cu Loredana Chivu a reprezentat ultima picătură.

‘Obligă pârâta (TAROM) la plata către fiecare dintre membrii de sindicat a diferenţelor salariale reprezentând sporul de aviaţie în cuantum de 20% aplicat la salariul de încadrare lunar negociat, începând cu luna iulie 2012 şi până la data de 5.10.2016, data pronunţării prezentei hotărâri, (proporţional cu perioada lucrată de fiecare dintre aceştia în cadrul pârâtei), sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei, la data plăţii efective. Obligă pârâţii la plata către fiecare dintre reclamanţi şi a sumelor reprezentând dobânda legală aferentă drepturilor salariale cuvenite potrivit prezentei hotărâri’, sugerează comunicatul eliberat de instanţă.

Potrivit jurnaliştilor Cancan, astă vară, Loredana Chivu a zburat cu o cursă TAROM iar una dintre însoţitoarele de zbor era chiar Anna Arieşan.

Pe lângă faptul că s-a amuzat copios pe seama ţinutei lui Chivu împreună cu celelalte colege, bruneta a postat şi o fotografie pe o pagină de socializare, la care a ataşat şi o descriere destul de acidă.

‘Cum naiba la 50 de grade să te îmbraci cu geacă din piele (galbenă) şi papuci gen (mov), plus o rochie fff scurtă care era tot galbenă, mai avea şi o geantă aurie. Ori am înnebunit eu, ori a luat-o moda razna’, a postat stewardesa.

Leave a Reply