Orașul-fantomă, cunoscut sub numele de “404” este situat în nordul Chinei, la 100 de kilometri de oraşul Jiayuguan.

Numele său neobișnuit provine de la “404 Co Ltd”, o companie deținută de China Naţional Corporation Nuclear.

“404” nu apare pe nici o hartă și scopul principal al aşezării a fost de a produce arme nucleare.

“404” a reprezentat o a doua casă pentru cei mai inteligenţi oameni de știință ai Chinei. Oraşul a fost fondat în 1958 iar cercetătorii au fost transferați aici la scurt timp după.

Primul test nuclear iniţiat de aceştia avut loc în 1964 şi a reprezentat un eșec. Testul nuclear a fost realizat în în deșertul Gobi.

Cu toate că are o suprafaţă de patru kilometri pătrați, ‘404’ deţine o reţea subterană impresionantă, care va fi folosită în cazul unui război nuclear.

Orașul-fantomă dispune de o administrație municipală, o secție de poliție, propriul post de televiziune, o judecătorie și o închisoare.

Deşi în anii 90’, oraşul număra 100.000 de locuitori, astăzi, ‘404’ are 1.000 de rezidenți. Majoritatea tinerilor au fost relocati în oraşul Jiayuan.

Toate locuinţele sunt părăsite, ușile sunt zidite, iar parcul orașului, care odinioară reprezenta sursa de divertisment a muncitorilor din corporaţie pare desprins dintr-un film horror.

Potrivit Business Insider, în China, există sute astfel de orașe părăsite. Cu toate că unele dintre ele nu sunt locuite, multe dintre ele dispun de faţade extrem de moderne.

Unele cartiere sunt pline de zgârie-nori și complexe luxoase de apartamente. Singurul lucru care lipseşte însă sunt oamenii.

Leave a Reply