La o grădiniţă din Calafat a fost demarata o anchetă epidemiologică, după ce una din îngrijitoare a fost depistata cu TBC. Femeia este în momentul de fata internată, medicii testând acum toate persoanele care au avut vre-un contact cu aceasta. Un număr de aproximativ 63 de copii vor fi testaţi în decursul zilei de astăzi şi mâine.

 

Inspectorul general al ISJ Dolj, Lavinia Craioveanu, a declarat pentru Digi24 că imediat după ce femeia a fost diagnosticată cu TBC, Direcția de Sănătate Publică a fost anunțată.

 

„Ancheta și deciziile în ceea ce privește ce e de făcut aparțin specialiștilor Direcției de Sănătate Publică. Aceștia au decis ca în școală să se facă dezinfecția, aceasta s-a și făcut vineri dimineață. Tot ei decid ce copii vor fi testați, în funcție de diagnosticul pus și dacă cel care e bolnav era contagios sau nu”, a comentat ea.

 

Lavinia Craioveanu a mai precizat faptul că îngrijitoarea a fost diagnosticată încă de joi şi ca tot atunci autoritățile au fost anunţate, vineri făcându-se igienizarea grădiniței.

 

Când vine vorba de relatările din presa locală, se pare că îngrijitoarea a ajutat chiar și la bucătărie, când se pregătea mesa copiilor. „Dacă așa s-a întâmplat, vom afla și cine a dispus acest lucru și de ce nu s-au respectat sarcinile din fișa postului și se vor lua măsuri”, a declarat șefa ISJ Dolj.

 

Aceasta a mai precizat că astfel de cazuri s-au întâlnit și și anii trecuți, fiind vorba însă numai de cazuri izolate și nicidecum nu de o epidemie, cei care au luat în contact cu cei diagnosticaţi fiind testați, dar neimbolnavindu-se.

 

Leave a Reply