Cel mai mare realizator de evenimente de carieră din ţara noastră și din Republica Moldova, Târgul de Cariere (TdC), va împlinii 10 ani.

După mai mult de aproximativ 100 de târguri realizate de cei de la TdC, în ediția din această toamnă candidații și recrutorii vor descoperi un spațiu ludic și relaxat, având posibilitatea de a face cunoștință cu mai multă lejeritate.

După cum s-au obişnuit în fiecare an, candidații se aștepta la mai multe oportunități în variate domenii, teste de creativitate și poate chiar angajări la locul respectiv.

Pe de altă parte, angajatorii vor vedea mii de tineri care au potenţial şi sunt dornici de afirmare și de a se dezvolta profesional.

Conform statisticilor TdC, unul participant din 10 sau15 care participa la Târgul de Cariere își  va găsi posibil la standurile evenimentului un internship sau un job care să i se şi potrivească.

Un număr de aproape 200 de companii au participat la fiecare ediție TdC. În Toamna  lui 2016, cei care candidează vor întâlni la acest Târg de Cariere companii precum Lidl, KFC, Vodafone, Lugera, Xerox, Amazon, Raiffeisen Bank, Bosch, Accenture, Sykes, Emerson, Genpact, Office Depot, Siemens și  mulţi mulți alții. Iată care va fi programul următoarelor târguri:

Între 25 și 26 octombrie, a avut loc Cluj Global, situate la Sala Polivalentă din oraşul Cluj-Napoca, unde au fost așteptați un număr de aproximativ 5.000 de posibili candidați pentru cele 70 de companii prezente.

Între 2 și 3 noiembrie, Hotelul Ramada din Sibiu va găzdui mai mult de 3.000 de candidați și 35 de companii. Companii din varii domenii vor fi prezente: alimentar, IT & software, auto & automotive, retail & FMCG, finanțe-bănci, logistică & transport, servici & BPO, construcții & imobiliare, producție & tehnică, recrutare & consultanță în HR şi multe altele.

În data de 5 noiembrie, Teatrul Național din Târgu-Mures va găzdui candidaţi care vor avea posibilitatea să interacționeze direct cu recrutorii.

Ultima oprire din această ediția de Toamnă 2016 va avea loc pe 12 noiembrie, în Oradea, la Lotus Center.

Leave a Reply