Această rochie unică a fost ideea antreprenoarei Ioanei Selner. Fosta jurnalistă de la TVR 2 a prezentat rochia din scoici la Târgul de Mirese organizat în weekend la Palatul Parlamentului.

Ţinuta unică a făcut deliciul vizitatorilor, însă viitoarele mirese nu s-au încumetat să o şi probeze. Potrivit câtorva dintre ele, rochia din scoici reprezintă o variantă mult prea avandgardistă şi noncormistă pentru gusturile lor.

Antreprenoarea, care se ocupă în prezent de o agenţie de PR, susţine că proiectul reprezintă de fapt o metodă inedită pentru a-şi lansa o noua afacere.

Noul business al Ioanei constă în organizarea de nunţi la malul mării.

Potrivit website-ului nuntapeplaja.ro, procesul de confecţionare al rochiei a constat în 14 ore de muncă asiduă, în care scoicile au fost lipite manual.

‘Creativitate, răbdare şi munca în echipă. Acestea sunt cele 3 elemente care au dat viaţa ideii mele năstruşnice de a face prima rochie de mireasă din scoici din România şi cred că şi din lume. Simona Noroc Atelier & Mirela Buschl sunt cele 2 perechi de mâini care au “migălit” astfel încât fiecare scoică să fie la locul ei, iar “Duamna” să arate impecabil. Împreună suntem o echipă tare faină, facem un puzzle perfect, iar rezultatul este “spectacol”. Nuntapeplaja.ro este noul nostru proiect, pentru că ne plac nunţile, oamenii şi marea.’, a declarat Ioana Selner pe pagina ei oficială de Facebook.

Dacă visezi la o nuntă boho-chic, la care să vă fie martoră marea, puteţi accesa website-ul nuntapeplaja.ro, unde veţi primi toate detaliile necesare.

Noi îi uram Ioanei mult succes şi suntem nerăbdători să vedem ce surprize ne mai pregăteşte!

 

Leave a Reply