În ziua în care a călătorit de la New York la Washington, pentru a onora invitaţia soţilor Obama la Casa Alba, miliardarul a zburat cu faimosul ‘T-bird’.

Însă, în ianuarie acesta va deveni, în mod oficial, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite şi va fi nevoit să renunţe la avionul său luxos, care dispune de cinematograf şi băi decorate cu accesorii din aur masiv.

Aeronava supranumită de Trump ‘T-bird’ dispune de o tehnologie ultra-modernă, care îi permite noului şef de stat să transforme aeronava într-un adevărat centru de comandă, în cazul unor conflicte sau dezastre naturale.

Veteranul pieţei de imobiliare din Statele Unite deţine de fapt două astfel de avioane identice, pe care le alternează la câteva luni.

Modelele Boeing 747-200B au fost personalizate după gustul miliardarului şi dispun de coduri de recunoaştere diferite.

Aeronavele includ opţiunea specială de a se realimenta în aer şi pot zbura ore în şir. Bordul lui Air Force One a fost conceput astfel încât să poată rezista la un şoc electromagnetic şi a fost echipat cu dispozitive de comunicare securizată.

Noul preşedinte va fi însoţit la bord de către ofiţerii Serviciului Secret. Aeronava deţinută de Donald Trump este decorată cu lemn masiv şi accesorii din mătase naturală. Iniţialele familiei sunt omniprezente pe obiectele de decoraţiune.

În cele mai multe dintre cazuri, Barack Obama şi predecesorii săi nici măcar nu au folosit avionul prezidenţial. Pentru rutele scurte foştii lideri de stat optau pentru elicopetul Marine One. Flota prezidenţială este operată de 89th Airlift Wing în Maryland.

Leave a Reply