Un grup de arheologi de origine spaniolă a descoperit o mumie egipteană antică aflat într-o stare surprinzător de bună, în apropiere de Luxor, a anunţat ministerul Antichităţilor din Egipt prin intermediul unui comunicat de presă.

Ascunsă în interiorul unui sarcofag confectionat din lemn si pictat în culori vii, mumia a fost înfăşurată în sute de bandaje înainte de a fi plasată în cutia funerară.

‘Mormântul a fost descoperit lângă peretele sudic al Templului de Milioane de Ani’, a declarat șeful departamentului de antichități egiptene Mahmoud Afifi.

Templul a fost construit pe malul vestic al Nilului, lângă mormântul Faraonului Thutmosis III (1490-1436 î.Hr.). Thutmosis a fost unul dintre cei mai mari razbonici din istoria Egiptului Antic. Cunoscut de asemenea şi sub numele de ‘Napoleon al Egiptului’, fostul monarh a fost al şaselea faraon al dinastiei Optsprezece. Din acelaşi rang antic au făcut parte şi Hatshepsut, Amenhotep III, Akhenaton și Tutankhamon.

Asupra mumiei, care datează de acum 3.000 de ani s-au găsit bijuterii şi artefacte extrem de valoroase. Cercetătorii spanioli cred că rămăşiţele i-au aparţinut unui bărbat pe nume Amenrenef, deţinătorul titlului de ‘Slujitorul Oficial al Casei Regale’. Cel mai probabil, mormântul a fost construit în perioada dinastiei 21, în jurul perioadei de 1000 î. Hr.

‘In perioada în care templul a fost declarat nefuncţional, zona a fost folosită ca şi necropola’, a declarat egiptologul Myriam Seco Alvarez.

Veche de 3.000 de ani, sarcofagul mumiei prezintă o serie de simboluri colorate, care amintesc de zeii Egiptului Antic.

‘Misiunea noastră este de a studia mormântul și conținutul său, pentru a afla mai multe despre proprietarul său’, a adăugat Afifi.

Leave a Reply