Apple urmărește să integreze tehnologia realității augmentate în aplicația camerei foto a noului iPhone, potrivit unui specialist Apple pentru Business Insider.

Efortul care implică diverse echipe de start-up, reflectă dorința pe termen scurt a celor de la Apple pentru a ‘plasa’ tehnologia realității augmentate în mâinile consumatorilor, chiar dacă asta constă în dezvoltarea unor ochelari speciali, care ar putea schimba în cele din urmă modul în care oamenii percep mediul înconjurător.

Recent, Apple a angajat un expert specializat în display-urile ce se montează pe cap, fapt ce poate fi considerată o dovadă a inițiativei sale de a dezvolta ochelarii respectivi.

Realitatea augmentată este un domeniu care apare tot mai des în tehnologie, şi presupune suprapunerea unor obiectele digitale în lumea reale. O stradă a unui oraș poate fi ‘impodobita’ cu o hartă, un cupon de reducere pentru un magazin din apropiere sau cu personaje animate din jocuri video.

Scopul final al cercetărilor din domeniul realității augmentate este crearea unor ochelari inteligenți, iar companii precum Google, Microsoft, Facebook, Apple și Snapchat se afla într-o continuă explorare a unor astfel de produse.

În viitorul apropiat cele mai populare aplicații ce utilizează realitatea augmentată vor urma exemplul Pokemon Go, care a explodat vara trecută.

Prin adăugarea unor tehnologii AR în software-ul camerei iPhone-ului, Apple dorește să materializeze posibilitatea ca utilizatorii să poată îndrepta telefonul spre un obiect din lumea reală și acesta să fie recunoscut cu ajutorul device-ului.

Acest lucru ar necesita crearea unei baze de date sau de acordare a licențelor specializate pentru obiecte 3D. O altă caracteristică a integrării tehnologiei AR în aplicația camerei foto ar putea fi aceea de a recunoaște și de a manipula fețele oamenilor.

Leave a Reply