Dezastruosul Note 7 îi determină pe specialiștii Samsung să îmbunătățească funcționalitatea bateriilor

Anul trecut, Samsung a lansat unul dintre cele mai dezastruoase smartphone-uri din istorie.
Samsung Note 7 a fost un eșec total și se pare că a adus companiei pierderi enorme.
În prezent, Samsung garantează echiparea noii generații de telefoane cu baterii superioare celor care au explodat.
Duminică, Samsung a desfășurat o conferință de presă. În timpul întâlnirii, specialiștii au explicat de ce atât bateriile pentru Note 7, cât și cele înlocuitoare, nu au funcționat precum au prevăzut.
Se pare că primele baterii utilizate ar fi avut o problemă de design, și anume au fost identificate având o „carcasă” mult prea mică pentru puterea lor. Din cauză că nu prezentau mărimea potrivită, bateriile au iscat scurt circuite, urmate de incendieri ale telefoanelor Note 7.
În ceea ce privește bateriile folosite la înlocuire, Samsung a procurat materialele necesare de la un furnizor diferit.
Și, pentru că erau într-o goană nebună pentru a reuși să înlocuiască toate bateriile într-un timp rezonabil, oficialilor de la Samsung le-a scăpat din vedere un alt defect.
Aceste probleme de fabricație și asamblare a smarthphone-urilor Samsung Galaxy Note 7 au condus la explozii multiple, care au produs companiei o criză de zile mari.
Așadar, Samsung trebuie să se lupte din răsputeri pentru a reintra pe un făgaș normal, pentru a ieși din dizgrație.
Note 7 a adus Samsung pierderi severe. Specialiștii IT au fost nevoiți să recheme în fabrică aproximativ 3 milioane de device-uri, ceea ce le-a adus pierderi în valoare de 5 miliarde de dolari.
„Samsung se află în recuperare”, a declarat unul dintre oficialii Samsung, într-o notă optimistă.

Leave a Reply