Austria

Austria l-a ales pe politicianul în vârstă de 73 de ani Alexander Van der Bellen

Ceremonia de învestitură a noului lider de stat are loc în mijlocul unei crize politice masive.
Tensiunile dintre cei doi parteneri de coaliție generează speculații cu privire la alegerile prezidențiale anticipate.
Van der Bellen este un politician independent, care a învins amenințarea de extremă-dreapta.
Mai ales, după ce guvernul austriac a organizat două turruri prezidențiale în mai puțin de un an.
“Promit să urmeze legea fundamentală cu loialitate și toate legile republicii. Voi îndeplini rolul meu cu conștiință “, a declarat președintele în fața Parlamentului.

Noul lider de stat a câștigat la mustaţă
În ciuda popularității reprezentantului de extremă dreaptă Norbert Hofer, magistrații au decis invalidarea primului scrutin prezidențial.
Decizia a fost adoptată în urma unei neregularități depistate în timpul numărării buletinelor de vot.

Alegerile din Austria au fost reluate la data de 4 decembrie, iar Van der Bellen a reușit să câștige un punctaj vizibil mai mare în comparație cu Norbert Hofer.

Austria sărbătorește

Victoria preşedintelui a fost întâmpinată cu entuziasm de formațiunile politice din Austria și Europa.
Alexander Van der Bellen s-a născut în timpul al doilea război mondial dintr-un tată rus și o mamă din Estonia.
Armata Roșie i-a forțat familia să plece în regiunea tiroleză, loc în care Van der Bellen a petrecut cea mai mare parte a copilăriei.
În timpul ceremoniei de învestire, noul președinte austriac a subliniat faptul că este un “nou-născut refugiat”.
În ciuda faptului că nu a fost mulțumit de rezultate, Norbert Hofer a ţinut să-l felicite pe fostul său adversar.

Leave a Reply