Trump

Președintele american, Donald Trump, și omologul său rus, Vladimir Putin vor purta o conversaţie telefonică în timpul weekend-ului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a făcut acest anunț vineri dimineața, scrie AFP.

Atunci când Peskov a fost întrebat despre viitoare discuţie, răspunsul politicianului a fost unul afirmativ.

Potrivit TASS, care a citat aceeaşi sursă, conversaţia telefonică este programată pentru data de 28 ianuarie.

Într-un interviu acordat platformei americane de ştiri Fox News, preşedintele american Donald Trump este extrem de încântat de idee.

“El m-a sunat când am câştigat alegerile. Dar nu am avut ocazia să vorbim personal”, a declarat miliardarul.

Prima conversaţie telefonică intre Donald Trump şi omologul sau rus a avut loc în luna noiembrie a anului trecut.

Vladimir Putin a profitat de ocazie pentru a-l felicita pe preferatul sau în cursa prezidenţiala din Statele Unite.

Potrivit lui Hillary Clinton, Trump este marioneta lui Vladimir Putin iar Barack Obama îi susţinea teoria.

La rândul său, Trump a lăudat în mod repetat, calitățile de lider ale lui Vladimir Putin, și chiar a spus că vrea să aibă o relație foarte bună cu el.

Înainte de finalul ultimului sau mandate prezidenţial, Barack Obama a lansat o serie de acuzaţii grave la adresa guvernului rus.

Obama l-a acuzat pe Vladimir Putin de boicotarea cursei prezidenţiala din state şi de numeroasele atacuri cibernetice asupra securităţii naţionale a Americii.

Niciuna din aceste acuzaţii nu a fost demonstrată până în prezent.

Leave a Reply