Un cuplu din Virginia a sărbătorit aniversarea de 20 de ani de căsătorie într-un mod destul de unic. Bărbatul și-a donat unul dintre rinichi pentru soția sa.

Cindy Chafian, în vârstă de 45 de ani, suferă de o tulburare care i-a afectat puternic rinichii de-a lungul vieții. Afecțiunea a determinat apariția unor chisturi multiple pe suprafața organelor sale. Femeia a fost diagnosticată la doar 22 de ani.

Boala sa are caracter ereditar. Membrii familiei sale au avut, de asemenea, astfel de complicații, însă cu toții au trecut prin transplanturi efectuate cu succes.

Starea de sănătate a lui Cindy s-a înrăutățit considerabil în momentul în care aceasta a împlinit vârsta de 40 de ani. Aproximativ în aceeași perioadă, aceasta a fost inclusă pe lista de așteptare a unui donator.

Din moment ce starea ei de sănătate continua să se înrăutățească, soțul ei a început să ia în calcul posibilitatea de a deveni el însuși donatorul lui Cindy.

Acum câțiva ani, cei doi au efectuat testele necesare, dar Cindy încă nu s-a simțit pregătită pentru transplant la momentul respectiv.

Motivul pentru care aceasta a refuzat a fost pentru că era deosebit de îngrijorată în legătură cu o posibilă complicație.

Acum trei ani, Scott a insistat asupra intervenției chirurgicale.

Soțul femeii nu suporta să o vadă pe Cindy trecând prin chinurile dializei. Boala îi afecta teribil viața, încât nu se mai putea bucura de timpul petrecut alături de familia și de copii ei.

În cele din urmă, Cindy a acceptat transplantul.

Cei doi au făcut o programare și săptămâna trecută, Cindy și Scott au mers împreună pentru a efectua operația de transplant.

Pe 25 ianuarie, Scott și Cindy au sărbătorit cea de-a 20-a aniversare a relației lor. Operatia a fost un real succes.

Cindy a declarat pentru presa americană că nu-și putea imagina un cadou mai bun și mai special.

Leave a Reply