univers holografic

O publicație americană a promovat o cercetare conform căreia universul holografic poate deveni o realitate tangibilă.

Universul, chiar dacă este o hologramă, este încă bidimensional, în comparație cu cele trei dimensiuni cunoscute de umanitate până în prezent.

Un profesor de la Universitatea din Southampton a revelat proprietățile unui astfel de univers. Tot ceea ce oamenii experimentează în această dimensiune, cum ar fi emoțiile sau auzul, este afișat în termenii universului bidimensional.

Profesorul compară holograma acestui univers cu cea de pe un card de credit. Imaginea care apare ca fiind tridimensională este pur și simplu afișată pe o suprafață formată din două dimensiuni.

Agenția Spațială Europeană a găzduit efectuarea acestui studiu în observatorul propriu. Oamenii de stiinta au studiat hologramele intr-un model al universului aflat la începuturi.

Aceștia au vrut să vadă dacă un univers holografic poate exista cu adevărat. Ei au folosit modele care nu le-au permis însă să obțină rezultatul asteptat.

Cercetătorii au utilizat teoria lui Albert Einstein în lucrările lor. Teoria relativității explică modul în care funcționează universul. Dacă oamenii de știință ar studia mai profund originile universului, cel mai probabil, ar descoperi mai multe proprietăți ale acestuia.

Profesorul de la Southampton arată că pentru un timp îndelungat, cercetatorii au lucrat la combinarea teoriei gravitației cu cea cuantică. Ceea ce este interesant este faptul că un univers holografic poate include ambele teorii.

Prin studierea universul holografic, oamenii de știință pot obține și mai multe informații despre universul nostru, despre cum funcționează și despre mecanismele sale.

Acest studiu reprezintă cu siguranță un pas înainte în goana savanților pentru a penetra tainele universului și va deschide în mod cert calea pentru alte studii asemănătoare.

Leave a Reply