Majoritatea l-a preferat pe Frank-Walter Steinmeier pentru a deveni următorul președinte al Germaniei, cu o majoritate de voturi de necontestat. Președintele a fost votat de un consiliu format de membri ai Parlamentului şi a primit nu mai puţin de 1260 de voturi.

Fost ministru de extrene al Germaniei, noul lider este foarte popular în Europa, cunoscut pentru opoziția sa față de președintele american Donald Trump, fiind unul dintre cei mai duri critici ai săi în timpul campaniei sale de anul trecut.

Steinmeier s-a declarat împotriva celor care “fac politică cu frica”, menţionând acțiuni precum Brexit sau exercitarea funcţiei de preşedinte a lui Donald Trump, numindu-l pe acesta un „predicator al urii”, precum şi împotriva populismului de dreapta, care pare să se dezvolte în țara sa și nu numai.

Deși președintele Germaniei nu are o mare putere executivă, el este încă o autoritate, cu atât mai mult cu cât postarea care îl numeşte “președintele anti-Trump” a devenit virala în scurt timp în Germania.

Imediat după ce a câștigat, noul lider a ţinut un discurs emoţionant, dar cu o încărcătură deosebită şi a declarat că ţara nu mai trebuie să se teamă de viitor. El este conștient de faptul că lumea trece prin vremuri dificile, însă Germania democratică va încerca să creeze stabilitate.

Steinmeier crede că Germania s-a dezvoltat foarte mult. După anii războiului, acesta a reușit să devină un simbol al speranței şi va lupta în mod constant pentru această cauză.

 

Angela Merkel s-a declarat încântată de rezultatul votului şi a spus că este sigură că acesta va fi un mare preşedinte. Şi Vladimir Putin a ţinut să îl felicite oe Steinmeier, menţionând şi el că este sigur că cele două ţări vor creea o legătură strânsă pentru asigurarea stabilităţii la nivel mondial, invitându-l pe noul lider german la Kremlin.

Leave a Reply