Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie din România au investigat doar anul trecut peste 2000 de dosare, după ce românii au început să apele din ce în ce mai des la ajutorul legii şi să semnaleze autorităţile în cazurile de corupţie. De la medici la funcţionari publici, cei care încălcat legea şi au abuzat de funcţia pe care o deţin au fost denunţaţi. Mai mult de trei sferturi dintre persoanele care au cerut mită şi pe numele cărora s-au făcut plângeri, au fost trimise în judecată.

Din totalul de 2000 de dosare anchetate, aproximativ 16% sunt lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne, dar trebuie menţionat că aproximativ 200 dintre angajaţii aceleiaşi instituţii şi-au denunţat colegii atunci când au avut informaţii că sunt implicaţi într-un caz de corupţie.

Oficialii DGA spun că s-au înregistrat cu 14% mai multe denunţuri decât în anul precedent, prin care cetăţenii acuzau fapte de corupţie, iar domeniile în care aceştia îşi cer drepturile, sunt diverse, de la medicină, la administraţie publică locală sau chiar centrală.

Chiar dacă trendul este unul pozitiv în ceea ce priveşte implicarea activă a cetăţenilor în combaterea faptelor de corupţie, România se afla tot la coada clasamentului ţărilor din Uniunea Europeană, fiind privită ca una dintre cele mai corupte ţări din UE, ocupând locul 25 din 28, la egalitate cu state precum Italia şi Ungaria, dar înaintea Greciei şi Bulgariei.

Directorul Transparency Internaţional România, Victor Alistar consideră că imbunătăţirea este una remarcabilă, cu atât mai mult cu cât în urmă cu câţiva ani ne aflam pe ultimul loc, fără nicio speranţă de revenire.

În 2016, peste 10.000 de apeluri au fost primite la linia verde anticorupţie înfiinţată de autorităţile statului.

 

Leave a Reply