Nu bei alcool deloc? E posbil să mori mai tânăr, afirmă cercetătorii

Alcoolul trebuie consumat cu moderaţie sau chiar deloc, spun medicii, mai ales în cazul în care suferim de vreo afecţiune cronică sau pur şi simplu dorim să menţinem un stil de viaţa cât mai sănătos. Însă, un nou studiu controversat spune că lipsa totală a alcoolului poate duce la deces prematur.

O cercetare realizată în Statele Unite arata faptul că persoanele care nu consumă alcool deloc sunt mai predispuse unui deces prematur decât cele care consumă alcool ocazional sau chiar în mod regulat. Studiul a analizat timp de 20 de ani persoane cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani şi a ţinut cont de mai mulţi factori, de la statutul social, la starea financiară, dar şi la starea fizică a participanţilor.

Cercetarea, efectuată sub atenta supraveghere a unui profesor de la Universitatea Texas, a relevat faptul că ratele de mortalitate au fost mai ridicate în rândul persoanelor care nu au consumat deloc alcool şi mult mai scăzute în cazul celor care consumau alcool cu moderaţie, până la 3 pahare pe zi.

Aproximativ 2000 de participanţi au fost subiect de studiu pentru analiza psihologului, iar aproximativ 41% dintre cei care consumau alcool în fiecare zi au decedat în timpul cercetării, spre deosebire de voluntarii care nu consumau băuturi alcoolice deloc, dar care au prezentat o rată de deces de 69%.

Până şi cei care consumau alcool cu regularitate în cantităţi mari au avut rate de deces prematur mai mici decât cei abstinenţi. 60% dintre consumatorii înrăiţi de băuturi alcoolice au decedat, cu aproape 10 procente mai puţin decât cei care nu au consumat deloc.

 

 

 

 

Leave a Reply