Nimic nu-i mai poate opri pe actorii din Moonlight, se pare.

După glorioasa noapte a Oscarurilor, câștigătorul premiului Academy Awards pentru cel mai bun actor în rol principal, Mahershala Ali, împreună cu ceilalți colegi de platou, Alex Hibbert, Ashton Sanders și Trevante Rhodes, au apărut în prim-plan în cadrul unei campanii captivante de lenjerie intimă, semnată Calvin Klein.

Campania conține o serie de shot-uri alb-negru, ce îmbină armonios tehnica portretului close-up cu cadre fashion ale actorilor.

Photo shootingul a fost realizat de Willy Vanderperre Photography.

Doar un alt omagiu adus actorilor pentru un asemenea film, apreciat la scară mondială, ne-am gândit noi.

O parte din actorii din Moonlight chiar au optat pentru costume Calvin Klein în noaptea Oscarurilor, însă motivul ne-a fost necunoscut până zilele trecute.

„Este o recunoaștere adusă acestor actori remarcabili care au revelat lumii că ceea ce fac ei reînvie ideea de a fi om în zilele noastre”, a declarat Raf Simons, oficialul departamentului de creație Calvin Klein.

Aceste cadre spectaculoase care îl înfățișează pe Ali în lenjerie intimă, ce au făcut deliciul fanelor, vor umple în curând panourile publicitare, media clasică și online.

„Încă de la început, imaginile iconice Calvin Klein pentru campaniile de lenjerie intimă au reprezentat niște adevărate declarații de masculinitate. Recent, performanțele acestor actori femomenali din Moonlight ne-au fermecat profund, făcând însă aceste `declarații` să fie puțin diferite față de viziunea noastră inițială. Cumva, am dorit să unim aceste două contrarii”, a explicat Pieter Mulier, directorul departamentului de creație CK.

Moonlight a plecat acasă dumincă, cu nu mai puțin de trei premii Oscar: premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (Ali), cel mai bun scenariu și cel mai bun film.

De asemenea, Moonlight a făcut subiectul unei premiere în istoria de peste 80 de ani a Oscarurilor, devenind primul film câștigător, cu un casting format complet din actori de culoare.

Leave a Reply