tumoare

Aceste este momentul incredibil în care un pacient, care se afla pe masa de operaţii, cânta la chitară chiar în timpul unei intervenţii chirurgicale.

Şi nu vorbim despre orice fel de intervenţie

Rolden Batista are 40 de ani şi se afla în mijlocul unei operaţii de îndepărtare a unei tumori de pe creier.

Spre bucuria medicilor brazilieni şi a armatei de asistente medicale, artistul a interpretat o melodie foarte populară în acea regiune.

Anul trecut, medicii i-au spus lui Batista că are o tumoare pe creier în formă de inimă şi că intervenţia chirurgicală prezintă foarte multe riscuri, printre care şi moartea.

‘Aveam două variante: anestezia generală sau trezitul în timpul operatiei’, a mărturisit chitaristul.

În mod evident, a ales a doua variantă, la care a adăugat şi ideea briliantă a unuia dintre medici.

‘Medicii au venit cu ideea de a cânta la chitara în mijlocul interventiei’, a adăugat pacientul.

Chirurgii au explicat că aceste este cel mai eficient mod pentru a detecta o posibilă greşeală din timpul procedurii.

Rolden a început sa cânte de mama focului, în timp ce medicii explorau zona creierului care controlează sistemul locomotor, al vorbirii şi simţul tactil.

Cireaşa de pe tort însă, a fost atunci când Rolden a sunat-o pe soţia sa în mijlocul operaţiei pentru a-i transmite că se simte că un ‘luptător’.

Potrivit presei locale, bărbatul a fost deja externat şi se recuperează acasă, alături de familie.

Leave a Reply