topul

Topul, întocmit de Business Insider, a fost făcut în funcţie de rata natalităţii. România este printre ţările ai căror locuitori au nevoie de mai mult sex, spun specialiştii.

Publicaţia americană face referire la natalitatea scăzută din ţara noastră. Rata de 1,31 copii per femeie, spun ei, este foarte mică. Autorii au amintit de măsurile pe care regimul comunist le-a luat înainte de 1989 în privinţa creşterii natalităţii. Acestea, însă, au dispărut odată cu schimbarea regimului politic.

În anii ’60, femeile care nu contribuiau la sporirea natalităţii, erau obligate să contribuie cu bani către stat, amintesc americanii. Două decenii mai târziu, acestea erau obligate la controale ginecologice periodice, pentru că statul să se asigure că sarcina merge bine.

În topul întocmit de Business Insider se mai află Danemarca şi Rusia

Specialiştii americani spun că este nevoie de programe de sporire a natalităţii. Şi cum copiii nu vin de nicăieri, este nevoie de încurajarea actelor sexuale, mai spun aceştia.

Danemarca, spre exemplu, oferă excursii romantice cuplurilor, în speranţa procreeri. Şi în Rusia există o zi a concepţiei, iar femeile care nasc peste fix nouă luni sunt premiate de stat.

În Japonia se pune mai mul accent pe pregătirea vieţii de părinte cu un bebelus-robot. Singapore, statul cu cea mai mică natalitate din lume obliga cuplurile să locuiască împreună în apartamente mici, poate-poate va creşte populaţia.

În acelaşi top mai sunt Correa de Sud, unde autorităţile sting luminile mai devreme o dată pe lună. Aşa vor să încurajeze tinerii.

India, Spania, Hong Kong şi Italia se regăsesc şi ele pe listă. Oficialii italieni, de exemplu, au aprobat rularea unui spot TV care le reaminteşte cuplurilor tinere că „bebeluşii nu apar de nicăieri”.

 

 

 

 

Leave a Reply