blonda de la drept 3

Ar trebui să ne aşteptăm la o a treia parte a seriei Blonda de la Drept?

Dacă ar fi să ne încredem în spusele protagonistei şi a comendiantului James Corden, atunci DA.

Blonda noastră preferată, care a jucat în primele două serii în 2001 şi 2003, ar fi mai mult decât încântată să readucă la viaţă rolul celebrei Elle Woods.

Săptămâna trecută, în cadrul unui interviu amuzant cu realizatorul emisiunii Carpool Karaoke şi actorul din Scandal Tony Goldwyn, Reese a declarat că este extrem de încântată de producerea celei de-a treia părţi.

‘Cred că ar fi chiar cool să o vedem, după 15 ani. Ca şi cum, <<ce face ea acum>>. Însă am nevoie de o idee bună’, mărturiseşte starleta din Big Little Lies.

Discuţia celor trei a stârnit un val de controverse în rândul fanilor, care sunt ferm convinşi că Reese ‘a dat cam mult din casă’.

‘Elle ar putea fi un judecător la Curtea Supremă, un procuror foarte puternic sau ar putea fi în închisoare. Ar pute fi oricine!’, a adăugat blondă aiurită.

Potrivit unor surse de la Hollywood, încă de la debutul ultimei serii, potenţiale scenarii pentru cea de-a treia parte au tot apărut.

Reese crede că acesta este momentul perfect pentru a lansa Legally Blonde 3 deoarece, spre deosebire de alţi ani, femeile chiar au un cuvânt de spus în lumea politică.

Leave a Reply