Apple introduce cea mai nouă culoare pentru popularul smartphone iPhone 7: roşu Ferrari.

Pe lângă nuanţa vibrantă, iPhone 7 Red dispune de câteva finisaje din aluminiu care întregesc aspectul opulent.

Noul device nu are nicio legătură cu firma producătoare de maşini din Maranello şi a fost conceput în colaborare cu organizaţia mondială (RED)/Product Red.

Parteneriatul are ca şi  scop principal captarea atenţiei publicului cu privire la răspândirea virusului HIV în rândul locuitorilor din lumea a treia, în special Africa de Sud.

‘Lansarea acestei ediţii limitate într-o nuanţă unică de roşu este cel mai important produs susţinut vreodată de Product RED şi, totodată, celebrează parteneriatul dintre cele două branduri.

De abia aşteptăm ca produsul să ajungă pe mâna tuturor utilizatorilor’ – a declarat CEO-ul de la Apple Tim Cook.

Înainte de nuanţa de roşu, reprezentativă pentru compania (PRODUCT) RED), ultima inovaţie în materie de culoare a celor de la Apple a fost ‘jet black’, tot în cazul iPhone-ului 7.

Modelul lansat astăzi este, în mod cert, cel mai opulent şi mai luxos conceput vreodată de Apple.

Potrivit TheVerge.com, doar iPhone 7 şi iPhone 7 Plus vor beneficia de ‘makeover-ul’ exclusiv.

Gadget-urile vor fi lansate pe piaţa începând cu data de 24 Martie în variantele de 128GB şi 256GB, iar preţul este în jur de 750 de dolari.

Leave a Reply