Preşedinte turc Recep Tayyip Erdogan

Europenii din toată lumea nu vor mai merge pe stradă, în siguranţă, dacă nu îşi vor schimba atitudinea faţă de statul turc, avertizează preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

La începutul acestei luni, Turcia a fost implicată într-un scandal diplomatic de proporţii cu guvernele din Germania şi Olanda.

Cele două state europene le-au interzis politicienilor turci să îşi exprime sprijinul privind intensificarea influenţei manifestate de Recep Tayyip.

‘Daca Europa continua în acest fel, niciun european din nicio parte a lumii nu va mai păşi pe stradă în siguranta’, le-a spus Tayyip unor jurnalişti în timpul unei conferinţe de presa din Ankara.

‘Noi, statul turc, îi sfătuim pe europeni să respecte drepturile umane şi democratia’, a adăugat liderul de stat.

Oficialii turci participa şi în prezent la evenimente menite să încurajeze expatrierea turcilor în Europa, deşi nu au menţionat absolut nimic despre referendumul, care ar trebui să aibă loc în luna aprilie.

Deputatul de origine turca Numan Kurtulmus spune că scandalul dintre cele trei ţări i-a ajutat pe turcii de pretutindeni să înţeleagă schimbările care ar putea veni odată cu referendumul.

Între timp, preşedintele turc pare că nu vrea să ‘ia o pauza’ de la a-i jigni pe olandezi, pe care i-a numit ‘gunoaie naziste’ şi a acuzat guvernul german de ‘tendinte fasciste’.

Potrivit lui Recep, după referendum acesta va revizui legăturile cu Europa deoarece situaţia curentă seamănă cu atmosfera din cel De-Al Doilea Război Mondial.

Cancelarul german Angela Merkel l-a sfătuit pe omologul sau turc să înceteze cu aceste comparaţii de natură nazistă.

Leave a Reply