multă apă

Se spune că trebuie să consumăm cel puţin doi litri de apă pe zi. Câteodată, însă, mai multă apă nu înseamnă neapărat mai bine.

Apa ne menţine hidrataţi şi ne ajută metabolismul, dar, ca în orice situaţie, moderaţia este cuvântul cheie.

Sunt situaţii în care este mai indicat să reduci consumul de apă.

Cazurile în care apa în exces poate dăuna sănătăţii sunt destul de rare. Cu toate acestea, există. Prea multă apă duce la scăderea nivelului de sodiu.

De exemplu, sportivii care au obiceiul de a consuma cantităţi mari de apă în timpul problelor grele de maraton, suferă de vărsături şi chiar convulsii.

Atunci când mănânci o masă copioasă este bine să limitezi consumul de apă. Indicaţiile medicale spun să bei un singur pahar înainte de masă, pentru a mânca mai puţin. În timpul mesei, însă, este bine să te abţii de la hidratare, întrucât disconfortul gastric poate fi uriaş.

 

Evită să bei multă apă dacă faci sport intens

Atunci când ai activităţi fizice intense, transpiri abundent şi elimini minerale esenţiale organismului, precum electroliţi, potasiu sau sodiu. Apa simplă nu îi va înlocui, ci dimpotrivă.

Încearcă să te menţii hidratat cu apă de cocos, care este bogată în vitamine şi minerale.

Apa cu diverse arome nu este o alegere înţeleaptă

Mai multe studii au demonstrat că aromele artificiale adăugate în apa plată pot face mai mult rău decât bine. Acestea sporesc pofta de mâncare şi, totodată, creşterea în greutate.

Dacă vrei neapărat apă aromată, o poţi face acasă, cu ingrediente naturale, precum lămâia, castravetele sau pepenele roşu.

Leave a Reply