în jurul lumii

De câte ori nu te-ai gândit să renunţi la job şi la tot ce te constrânge în viaţa de zi cu zi? Eventual să pleci în jurul lumii şi să te întorci atunci când ai chef…

Acesta pare să fie visul oricărei persoane care iubeşte natura şi s-a săturat de jobul de birou. Mulţi visam cu ochii deschişi în pauză de prânz, după care ne întoarcem la realitatea noastră.

Un cuplu a decis, însă, să îşi creeze propria realitate

Doi tineri au găsit reţeta succesului. Un altfel de succes decât cel definit de societate.

Aceştia au renunţat la joburile pe care le aveau într-o mare companie din Elveţia şi au investit într-o rulotă. După ce au pus-o la punct, nu a mai fost decât un pas până la împlinirea visului.

1 4

Cei doi au pornit în călătoria vieţii lor, în jurul lumii

Sandro Alvarez, de 37 de ani și Gabriella Hummel, de 26 de ani au cumpărat o rulotă Volkswagen la mâna a doua. Au botezat-o Luz, iar alături de ea au plecat să vadă lumea.

Au urcat rulotă pe vapor şi s-au oprit în Seattle, acolo unde au început aventura lor în America.

Gabriella este şi instructor de yoga, aşa că nu le-a fost greu ca în fiecare destinaţie să câştige nişte bani în plus la clasele de yoga. Relaxarea este cu atât mai mare cu cât cuplul îşi petrece răsăriturile de soare pe plajele însorite ale lumii.

3 5

Până acum, cuplul a parcurs peste 20.000 km ai a ajuns în Mexic. Aventura lor continuă în America de Sud, în Chetumal.

 

Leave a Reply