catering avion

Mâncarea de avion are o reputaţie destul de proastă

Anumite companii aeriene servesc fripturi uscate şi piureuri fără niciun gust care fac mâncarea de spital să pară un adevărat deliciu.

Însă atunci daca ai cunoaşte procesul de gătire şi livrare al acestor preparate, servite patru ore mai târziu la mii de metri altitudine, faptul că acestea îşi mai păstrează un oarecare gust este aproape incredibil.

Şi să nu uităm că simţul gustului îşi pierde 30% din precizie în momentul în care ne aflăm în aer.

Potrivit unei companii de catering de top, care are contracte cu 33 dintre cele mai apreciate companii aeriene din lume, gustul unui preparat servit în avion depinde doar de: clasă şi durata zborului.

Gate Gourmet are sediul lângă aeroportul din Sydney iar mâncarea este preparată la parterul clădirii, într-o hală care seamănă cu o bucătărie de catering imensă, spre deosebire de sediile altor companii care aduc mai mult cu o fabrică.

Imediat după ce sunt gătite, porţiile sunt răcite la o temperatură de 5 grade Celsius, iar apoi sunt transferate la secţia de ambalare.

Porţiile sunt sigilate după ce sunt cântărite minuţios, deoarece greutatea reprezintă un factor decisiv pentru companiile aeriene.

În timp ce unele sunt ‘asamblate’ direct de companie, alte preparate sunt livrate pe părţi şi aşezate în farfurii de echipaj.

Potrivit conducerii, cele mai pretenţioase sunt produsele de patiserie deoarece acestea trebuie reîncălzite la bord.

Aluatul este unul mai deosebit deoarece acestea trebuie să rămână pufoase chiar şi după ce sunt reîncălzite.

Leave a Reply