autoturism a plonjat în râul Dâmboviţa

Şase persoane au fost transportate de urgenţă la cea mai apropiată unitate medicală după ce autoturismul în care se aflau a suferit o coliziune violentă cu un alt autoturism.

În urma impactului vehiculul care îi transporta pe cei şase pasageri a plonjat în râul Dâmboviţa.

autoturism a plonjat în râul Dâmboviţa

Accidentul extrem de grav a avut loc în această dimineaţă în jurul orei 4.00 la ieşirea din municipiul Bucureşti, chiar la interesctia Splaiului Independenţa cu Şoseaua de Centură.

Potrivit tabloidului Cancan, şoferul autoturismului care a rămas pe partea carosabilă, transporta alte patru persoane şi nu ar fi acordat prioritate.

Până când echipajele de urgenţă au sosit la faţa locului, două dintre victimele care se aflau în autoturismul din râu au reuşit să se salveze.

Cei doi au reuşit să mai scoată din vehiculul avariat sever încă o victimă, în timp ce alte două persoane se aflau în stop cardio-respirator, spune purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Şase ambulante SMURD şi mai multe echipaje ale poliţiei din Capitala s-au grăbit să se deplaseze la locul accidentului.

 

Leave a Reply