Elena Udrea

Fosta „doamnă a turismului” a primit sentinţa pe care o aştepta o ţară întreagă. Acesta a fost condamnată la şase ani de închisoare. Elena Udrea a primit ieri sentinţa în celebrul dosar în care este judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, în sfârşit.  În ceea ce priveşte cazul Bute, magistraţii au condamnat-o pe Udrea la şase ani. Infracţiunile sunt numeroase: 3 de luare de mită şi una de abuz în serviciu.

Pedepesele au fost contopite, iar în final judecătorii au dispus o pedeapsă de şase ani de privare de libertate.

Elena Udrea a declarat că se aştepta la o achitare

Înainte de pronunţarea Curţii, fostul ministru a declarat că se aştepta să fie achitată în acest dosar.

Cazul „Gala Bute” se afla de mai bine de doi ani pe rolul ICCJ

Dosarul în care este condamnată Udrea se afla pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din luna apilie a anului 2015.

Imediat după pronunţarea sentinţei, Elena Udrea a răbufnit: „Nu accept să merg la închisoare”

Aceasta spune ca sentinţa este una abuzivă şi că magistraţii nu pot proba cu nimic acuzaţiile care îi sunt aduse.

Mai mult decât atât, aceasta ameninţă cu dezvăluiri.

Blonda a spus că până acum nu a spus chiar tot ce avea de spus şi că urmează un război „pe viaţă şi pe moarte”. Udrea susţine că are nişte aşi în mânecă inclusiv despre judecătorii de caz şi, dacă va fi nevoie, va face dezvăluirile.

Tot „la cald”, fostul ministru a mai spus că această condamnare nu este o nedreptate, ci un abuz al magistraţilor. Aceasta a mai menţionat că refuză să meargă la închisoare pentru nişte minciuni.

Instanţa a mai dispus ca Elena Udrea să fie obligată să plătească peste 8 milioane de lei despăgubiri către ANT. Nici Rudel Obreja nu a scăpat. Acesta trebuie să aşchiţa despăgubiri civile în valoare de peste 700.000 lei.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă.

 

Leave a Reply