procedura de ieşire din Uniunea Europeană

Theresa May i-a avertizat pe oficialii Uniunii Europene că sancţionarea Marii Britanii reprezintă o mişcare costisitoare în timp ce scrisoarea istorică îi era înmânată preşedintelui Consiliului European Donald Tusk.

Prim-ministrul britanic susţine că Marea Britanie are un viitor strălucit şi fără parteneriatul cu organizaţia mondială în timp ce le comunică britanicilor de pretutindeni că scrisoarea tocmai ce a fost livrată de către Sir Tim Barrow la Bruxelles.

May insistă că Guvernul Britanic este interesat să formeze ‘un partneriat mai deosebit’ cu organizaţia de la Bruxelles şi, totodată, îşi doreşte un proces de negociere constructiv.

O altă menţiune inclusă în scrisoarea semnată de Theresa May este aceea care subliniează că ‘situatia fragila’ a Uniunii Europene ar putea fi serios afectată de hotărârea de a sancţiona Marea Britanie.

‘Procesul de declanşare al Articolului 50 este în desfăşurare şi în concordanţă cu dorinţele oamenilor, Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană.

Acesta este un moment istoric care nu are cale de intoarcere’, a declarat Theresa May.

Scrisoarea care cuprinde nu mai puţin de şase pagini a fost livrată la opt luni de când poporul britanic a luat decizia de a părăsi Uniunea Europeană.

Tusk a făcut aluzie la timpul îndelungat alocat de Theresa May pentru a declanşa procedura şi le-a transmis oamenilor ‘sa nu creadă că aceasta este o zi fericită pentru Bruxelles sau Londra’.

Donald Tusk insistă că UE va adopta o atitudine constructive şi este determinate să ‘isi apere interesele’ deşi Theresa May a subliniat în nenumărate rânduri că decizia de a părăsi blocul comunitar nu are nicio legătură cu ‘discriminarea valorilor europene’.

Leave a Reply