Tibi Uşeriu

Câştigătorul celui mai greu ultra-maraton din lume a fost premiat şi de autorităţile din România. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud i-a acordat lui Tibi Uşeriu Premiul de Excelenţă.

Distincţia îi aduce acestuia 25.00 de lei, însă cea mai mare parte a premiului urmează să fie donata.

Tibi Uşeriu este primul bistriţean care primeşte această distincţie de două ori la rând

Maratonistul este la cel de-al doilea premiu primit de la autorităţile locale. Acesta le-a mulţumit aleşilor locali şi a povestit despre experienţa sa la cea mai grea competiţie de acest gen din lume.

Tibi a spus că anul acesta, competiţia de la Polul Nord a fost mai dură, însă nu regretă nimic.

Maratonul a fost mai greu pentru că a fost mai frig decât anul trecut, iar concurenta mai puternică.

Sportivul a spus că va păstra o parte din bani pentru noi competiţii, însă cea mai mare parte va merge la un copil care are nevoie de ei pentru a-şi urma visul de a face sport.

Tibi a amintit şi de cartea sa, în care explica povestea lui de viaţă. Mai exact, cum a ajuns la un infractor comun, la sportivul de astăzi.

Bistriteanul a povestit şi despre cursa de la Polul Nord. Cel mai greu moment a fost când medicul nu l-a mai lăsat să continue cursa, pentru că nu era în siguranţă. Cea mai frumoasă clipă, însă, a fost când s-a oprit din alergat pentru a admira aurora boreală.

Tibi Uşeriu s-a antrenat pentru cel mai greu maraton din lume în pasul Tihuta

Acesta a alergat zile întregi dezbrăcat şi a dormit sub cerul liber. De asemenea, el a făcut şi baie la copcă, pentru a se „căli” pentru Polul Nord.

Anul acesta, sportivul vrea să participe la un maraton în deşert. Acesta spune că provocarea va fi mult mai grea, pentru că frigul este mai uşor de suportat decât căldura.

 

Leave a Reply