Ucraina

Ucraina riscă să fie exclusă de la Eurovision dacă nu permite Rusiei participarea la competiţie anul acesta. Ţara gazdă este ameninţată că nu va mai participa la ediţiile următoare dacă nu găseşte o cale de mijloc.

Directorul European Broadcasting Union spune că toate eforturile organizatorilor sunt acum concentrate pe conflictul geo-politic dintre cele două ţări.

Se cauta o soluţie pentru că toate cele 43 de tari participante să concureze la ediţia din acest an. Oficialii din EBU se vor întâlni în curând într-o şedinţă de urgenţă şi vor lua o decizie în acest sens, dar şi sancţiunile care se impun în urma acesteia.

Organizaţia se află în tratative cu oficialii din Ucraina

Negocierile se desfăşoară de câteva zile bune cu primul ministru, Volodîmîr Hroisman, dar şi cu preşedintele ucrainian, Petro Poroşenko. „Acest comportament este inacceptabil”, a spus Ingrid Deltenre.

Directorul EBU a mai afirmat că este păcat că o astfel de competiţie să fie abuzata din considerente politice. Concursul a fost creat pentru a aduce bucurie şi să aducă împreună milioane de oameni din întreaga Europă, nu să fie folosit ca răzbunare politică.

 

Tensiunile continuă între European Broadcasting Union şi Ucraina

Pe de o parte Ingrid Deltenre ameninţă că ţara va fi exclusă de la următoarele ediţii Eurovision dacă nu găseşte o soluţie de aplanare a conflictului cu Rusia.

De cealaltă parte, supervizorul competiţiei muzicale spune că organiatia trebuie să respecte regulile din ţară gaza şi că nu ar trebui impuse sancţiuni la adresa Ucrainei.

Ucraina a interzis accesul reprezentatei Rusiei la Eurovision pe teritoriul ţării pe o perioadă de trei ani.

Măsura a fost luată după ce oficialii de la Kiev au aflat că Julia Samoilova a intrat, în 2014, în Peninsulă Crimeea, direct din Moscova, şi nu prin Ucraina.

2 COMENTARII

  1. cred ca cel mai bine ar fi sa numai participe nici o tara cu astfel de miscari politice sa participe doar tarile care nu au interese politice si gata asta este nesimtire curata sa ii interzici tu altei tari sa nu participe ca asa vrei tu ca esti smecher nu e corect frumos unde este respectul

Leave a Reply