zborurile

Românii se pregătesc pentru vacanţa de Paşti. Şi cum Sărbătorile se petrec acasă, de obicei, zborurile interne sunt din ce în ce mai căutate în această perioadă.

Paştele ortodox şi cel catolic cad în aceeaşi dată anul acesta, prin urmare, cererea de sejururi este şi mai mare decât de obicei.

Specialiştii de la momondo.ro au făcut a analiza a preferinţelor de zbor.

Se pare că aceştia preferă zborurile interne în această perioadă

Căutarea de bilete de avion pentru destinaţii interne a crescut cu peste 600% în această perioadă. Aceasta a fost căutate aproape la egalitate cu destinaţiile internaţionale.

Specialiştii în turism spun că interesul a crescut şi datorită ofertelor companiilor aeriene pe aeroporturile din ţară. Cele mai mari oraşe au deja zboruri interne şi au intrat pe orarul de vară.

Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara sunt deja destinaţii pentru cursele low cost şi nu numai.

 

Şi zborurile externe sunt căutate anul acesta

Românii preferă destinaţii internaţionale precum Spania, Italia sau Franţa. Biletele către acestea sunt între 200 şi 400 de euro.

În ceea ce priveşte Italia, interesul românilor către bilete a crescut cu 240%, iar pentru Spania, cu 221%.  Franţa se afla abia pe locul 3, cu puţin peste 180%.

Oraşele preferate de aceştia pentru vacanţă de Paşti sunt Roma şi Milano. În ceea ce priveşte Peninsula Iberică, Barcelona şi Madrid sunt şi ele în topul celor mai căutate oraşe.

Anglia nu mai este în topul preferinţelor românilor pentru vacanţa de Sărbători. Marea Britanie a fost detronată de Germania. Acolo, oamenii vor să îşi petreacă Paştele la Berlin.

 

 

 

Leave a Reply