Madalina Ghenea a născut

Frumoasa olteancă a adus pe lume, în această dimineaţă, o fetiţă perfect sănătoasă

Durerile naşterii au început la scurt timp după miezul nopţii iar proaspăta mămică a stat în travaliu mai bine de 11 ore, timp în care era ferm convinsă că va naşte pe cale naturală.

Deşi aceasta luase hotărârea de a naşte natural de mai bine de câteva luni, Madalina a fost forţată de împrejurări să recurgă la naşterea prin cezariană datorită unor complicaţii de ultim moment.

Potrivit unor surse din anturajul părinţilor, Matei nu îşi mai încape în piele de bucurie.

Naşterea a avut loc la o clinică privată din Capitală, aceeaşi locaţie în care vedete precum Bianca Dragusanu, Antonia şi Dana Rogoz şi-au adus pe lume micuţii.

‘Pe la 12 mi-a zis Matei prin mesaje, apoi au urmat 10 ore de travaliu. Ea a vrut să nască natural, dar până la urmă copilul a ieşit pe lume sănătos tun, cu un tată fericit, cu 4% baterie la telefon în acest moment’, a declarat Cristi Brancu la Agenţia VIP.

Perioada sarcinii nu a fost tocmai roz pentru modelul de talie internaţională, care în primul trimestru credea că o să piardă bebeluşul.

Aceasta a fost şi unul dintre motivele pentru care Madalina Ghenea şi Matei Stratan au hotărât să îşi ascundă minunea timp de aproape nouă luni.

În momentul în care aceasta a considerat ca totul va decurge aşa cum trebuie iar starea ei de sănătate şi a copilului este una bună, vedeta a dezvăluit surpriza în noul număr al revistei The Art of Living.

Leave a Reply