Dumitru Martin

Afaceristul în vârstă de 55 de ani a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită unui înalt oficial din California, avocatul Philip A. Talbert.

Dumitru Martin este deţinătorul firmei de salubrizare Polaris, cu sediul în Constanţa.

Avocaţii apărării Anamaria Cruceru, Constantin Schiller şi Marcelle Banaga sunt şi ei direct implicaţi şi, potrivit statului american, vor suporta consecinţele alături de şeful lor.

Cei trei au încercat să îl ajute pe Dumitru Martin şi au fost declaraţi de tribunalul american drept complici.

Între luna iunie 2014 şi decembrie 2015, preşedintele companiei Polaris şi reprezentanţii săi legali au încercat să obţină un contract în valoare de câteva milioane de euro cu Forţele Aeriene ale Statelor Unite.

Cei patru au crezut că mituindu-l pe ofiţerul american cu suma de un milion de euro, balanţa se va înclina în favoarea lor.

Aceştia discutau despre mita colosală folosind termenul de ‘commission’ iar A. Philip Talbert ar fi pus la cale un contract ‘de consultanţă’ pentru a motiva banii primiţi de la Martin.

Cazul a fost făcut public în cadrul unei investigaţii iniţiate de agenţii Biroului Federal de Investigaţie Michael Beckwith şi Todd Pickles.

În timp ce afaceristul constănţean îşi va petrece următorii 13 de ani după gratii, complicii săi au hotărât să îşi recunoască vinovăţia.

Banaga, Schiller şi Cruceru se vor prezenta în faţa unui judecător pe data de 11 mai, 2017.

Cel mai probabil, cei trei vor ispăşi cinci ani de închisoare cu executare.

 

 

Leave a Reply