maraton pentru copiii cu autism

Campania Alerg Pentru Autism a fost demarată de psihologul originar din Tulcea Adrian Gemănaru.

Campania caritabilă cuprinde maratonul Alerg 24 de h pentru Autism, care se va desfăşura începând cu orele 09.30, pe data de 23 Aprilie, în zona Piaţeta Perla.

Evenimentul organizaţia de jandarmul constănţean transformat în psiholog, invita pe toată lumea, de la mari la mici pentru a alerga în scopuri caritabile.

Alerg 24 de h pentru Autism cuprinde un număr de 12 echipe de câte 24 de membri.

Entuziaştii vor putea alerga, în funcţie de preferinţe şi în funcţie de cât îi ţin picioarele: 3, 9, 15, 21, 42, 84 şi respectiv, 100 de kilometri.

Startul se va da în faţa Cafe Del Mar şi fiecare participant va primi o medalie pentru curaj.

Pentru mai multe detalii, noi am consultat şi pagina de Facebook a lui Adrian Gemanaru, unde am avut supriza să descoperim că unul dintre participanţii la competiţie este nimeni altul decât primarul Decebal Făgădău.

‘L-am ales pe Decebal, deoarece de fiecare dată mă întreabă cum evoluează copiii din Centrul Marea Neagră. Odată mi-a pus 17 de întrebări despre cum să procedeze în relaţia cu copiii săi. Este un familist.

Dacă ar fi să pun o însuşire lângă persoana lui, aceea este: bun simţ!’, a menţionat psihologul şi managerul Centrului Psihologic Marea Neagră Adrian Gemanaru.

Pentru mai multe detalii legate de maraton şi de campanie puteţi consulta pagina de Facebook a lui Adrian sau pagina evenimentului creată tot de el.

Leave a Reply