Anorexia este o tulburare de alimentaţie care distruge încet, dar sigur organismul. Poate duce chiar la deces, iar de cele mai multe ori inima este cea care cedează.

Cauzele exacte ale acestei boli nu au fost descoperite nici până acum, dar ţin foarte mult de psihicul unei persoane, de modul cum se vede în oglindă, dar şi de percepţia socială.

Cercetătorii au mai descoperit că persoanele care suferă de anorexie au un nivel de serotonină (substanţă secretată de creier) mai mare decât oamenii normali.

Persoanele din fotografii au vrut să fie salvate în ultimul moment, atunci când nimeni nu credea că se mai poate face nimic.

Ele sunt adevăratele inspiraţii atunci când ne confruntăm cu lipsa încrederii în sine.

Deoarece încrederea în sine este una dintre cele mai extraordinare stări pe care le poate experimenta omul. Când am încredere în mine, simt că pot muta munţii din loc, mă simt puternic, mulţumit, încântat de mine, de viaţa mea şi de tot ceea ce pot să fac!

Leave a Reply