Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au aprobat astăzi “make over-ul” propus de grupul Central European Media Enterprises

Pro TV, Pro Cinema, Pro TV Internaţional, Acasă TV dar şi Sport.ro vor trece printr-un proces de schimbare major, care presupune în mare parte modificarea siglelor dar şi a denumirilor.

Paginademedia.ro a anunţat că celebrul program TV de telenovele, Acasă, va deveni Pro 2 în timp ce Sport.ro îşi va schimba numele în Pro X.Sport.

Odată cu schimbarea numelui, Sport.ro va adăugă în grila sa de programe şi seriale TV.

Pro Cinema nu va face mari schimbări în ceea ce priveşte grila, însă sigla va suferi şi ea câteva modificări.

Potrivit directorului de marketing al Pro TV Lucian Antal, Acasă Gold va primi numele de Pro Gold.

„Noi, de 21 de ani, prin Pro TV sau prin Grupul Pro încercam să oferim atât ştiri obiective cât şi divertisment de calitate. Misiunea noastră va continua să fie aceasta. În această toamnă ne dorim ca dintr-un grup de branduri să devenim un brand de grup. Până acum canalele noastre secundare erau percepute ca entităţi distincte, dar din această toamnă universul PRO îşi doreşte să devină mai puternic şi să fie perceput ca un întreg, de aceea aceste canale secundare şi Pro TV, împreună, ne dorim să funcţioneze sub aceeaşi umbrelă PRO.”, a declarat directorul de marketing Lucian Antal.

Leave a Reply