Rămăşiţele îngheţate ale unor pasageri care au pierit în timpul unui accident aviatic de acum 50 de ani au fost descoperite în Alpii Francezi

Meseria lui Daniel Roche este de a “scotoci” după cadavre sau rămăşiţe umane în zona gheţarului Bosson din Mont Blanc.

pri_48045419

Zilele trecute, francezul a descoperit o mână de om în stare aproape perfectă.

Rămăşiţele umane le-ar aparţine pasagerilor unui avion Air India care s-a prăbuşit în zonă.

pri_48002167

La vremea aceea, autorităţile au anunţat că 48 de persoane au murit în urma impactului cu solul.

Mâna îi aparţine unei femei şi a fost descoperită în apropierea unui motor de avion.

Leave a Reply