Începând cu data de astăzi, ordonanţa care îi obliga pe patroni să asigure contribuţia pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toți salariații, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parțial și pentru cei cu plata în acord, intră în vigoare.

Ordonanţa este valabilă doar pentru veniturile raportate începând cu luna august a acestui an.

“Ordonanța privind calculul asigurărilor sociale pentru contractele de muncă cu timp parțial oscilează, în opinia mea, între măsura legitimă de combatere a evaziunii fiscale din zona gri de salarii și efecte negative aduse angajatorilor corecți. Astfel autoritățile au identificat un număr de circa 360.000 de contracte unice cu timp parțial și probabil în foarte multe cazuri timpul de muncă real este normă întreagă, iar taxele sunt achitate pentru timp parțial. În același timp sunt foarte multe cazuri când munca chiar se desfășoară cu timp redus, cum ar fi de exemplu persoanele ce asigură curățenia la asociațiile de proprietari, societățile la început de activitate sau societățile la care patronul se angajează pe el la firmă. Aici mă aștept ca să se desființeze contractele de muncă”, a declarat, pentru Mediafax, consultantul fiscal Adrian Benta.

Leave a Reply